Malul Siretului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Vasile Alecsandri (1818-1890) se situează în fruntea poeţilor paşoptişti, pastelurile sale constituind primul moment de strălucire a poeziei române înainte de Mihai Eminescu. Titu Maiorescu a considerat că aceste creaţii lirice sunt „însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturei” şi sunt scrise „într-o limba aşa de frumoasă”, încât apreciază că Vasile Alecsandri este „cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută”. Preţuirea frumuseţilor naturale ale ţării constituie, poate, cea mai influentă componentă a inspiraţiei pentru poeţii preromantici, fiind animaţi de o înălţătoare iubire de patrie şi de o exaltare specifică epocii în descrierea peisajelor feerice.

Chiar dacă pastelurile au fost scrise în perioada târzie a preromantismului (1868-1869), ele se încadrează tematic în spiritul paşoptist, prin ilustrarea frumuseţilor patriei şi prin utilizarea în exces a figurilor de stil, între care epitetul, comparaţia, personificarea şi hiperbola definesc limbajul artistic specific manierei poetice paşoptiste. De altfel, bardul de la Mirceşti se deosebeşte de romantici prin friptul că, în „Pasteluri”, succesiunea anotimpurilor nu simbolizează trecerea ireversibilă a timpului, ci dimpotrivă, exprimă sentimentul stenic (care fortifică, dă putere; întăritor) al eternei regenerări a naturii, proces afectiv definitoriu pentru, lirica paşoptistă. Un alt argument în susţinerea apartenenţei la preromantici este cromatica, procedeu artistic specific acestor creaţii lirice, culorile fiind alese sugestiv în funcţie de anotimpul descris.

Malul Siretului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

Poezia Malul Siretului, publicată în „Convorbiri literare” la 1 mai 1869, este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creaţie reprezentativă pentru întreg ciclul prin tehnica artistică şi prin atmosfera emoţională.

Structura textului poetic

Poezia Malul Siretului este structurată în patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe, trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri. Această creaţie lirică, apreciată în mod deosebit de mai mulţi exegeţi literari, se particularizează prin două aspecte inedite: lirismul obiectiv din prima şi a treia strofă, definit de verbele şi pronumele la persoana a III-a şi lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa persoanei întâi, în strofele a doua şi a patra, evidenţiind nota meditativă auctorială din ultima strofă. Din perspectivă preromantică, descrierea peisajului este realizată prin îmbinarea discretă a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic, alcătuite din imagini artistice şi figuri de stil.

Imaginarul poetic

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică eului liric, a cărui interpretare implică reflectarea sensibilă a lumii înconjurătoare prin funcţia expresivă şi estetică a cuvântului; sunetelor şi culorilor.

Titlul

Titlul ilustrează locul mirific ce l-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul râului Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moşia de la Mirceşti. Incipitul este imaginea artistică a momentului unic al zorilor, când dimineaţa se infiltrează în „aburii uşori ai nopţii”.

Strofa I-a

Strofa întâi descrie momentul incert al dimineţii devreme, când ziua se îngână cu noaptea, întreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii Siretului plutesc „aburii uşor ai nopţii”, ce par „fantasme”, comparaţia provocând o puternică stare emoţională. Planul cosmic, animat de imaginea motorie a cetii care „se despică” printre ramurile copacilor, se îmbină cu planul terestru însufleţit de imaginea vizuală a râului personificat, care „se-ncovoaie” pe sub arborii din luncă. Comparaţia „ca un balaur” este de factură mitologică, asemenea metaforei „mişcă solzii lui de aur”, care sugerează curgerea lentă a valurilor unduitoare ale râului. Epitetul cromatic „solzii lui de aur” accentuează fiorul lăuntric provocat de lumina strălucitoare a dimineţii, care se reflectă în undele Siretului. Verbele la persoana a III-a, „se ridică”, „se despică”, „se-ncovoaie”, „mişcă” reprezintă mărcile lexico-gramaticale care atestă lirismul obiectiv, distanţarea eului liric în contemplarea naturii dinamizate.

Strofa a II-a

Strofa a doua ilustrează natura terestră şi lirismul subiectiv prin introducerea persoanei întâi singular, vocea auctorială exprimând în mod direct admiraţia şi încântarea pentru peisajul de basm al dimineţii. Aşezat pe „malu-i verde”, eul liric, în ipostaza privitorului, este fascinat de curgerea continuă a Siretului, care „la cotiri se perde” şi ale cărui ape somnoroase sapă „malul năsipos”. Atracţia pe care peisajul o exercită asupra eului liric este exprimată prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „mă duc”, „mă aşez”, „privesc”.

Lirismul obiectiv compune un tabloul dominat de imagini motorii: „apa curge”, „se schimbă-n vălurele”. Epitetul cromatic „malu-i verde” sugerează un anotimp călduros, iar alte epitete descriptive, contribuie, prin sugestie, la crearea emoţiei pentru frumuseţea peisajului: „prundişul lunecos”, „malul năsipos”, elemente ce constituie planul obiectului privit de eul liric. Râul Siret este personificat şi în această strofă, deoarece „adoarme la bulboace”.

Strofa a III-a

În strofa a treia se manifestă lirismul obiectiv şi începe cu imaginea delicată a sălciei pletoase care se apleacă deasupra undelor Siretului, tabloul fiind brusc dinamizat şi animat de un peşte care „saltă-n aer după-o viespe sprintioară” şi de raţele sălbatice care „se abat din zborul lor”, aşezându-se pe undele primitoare. De remarcat în această strofă sunt epitetele care evidenţiază detaliile peisajului: „salcie pletoasă”, „viespe sprintioară”, „apa-ntunecată”, „nour-trecător”.

Epitetul în inversiune „sălbaticele raţe” accentuează ideea peisajului viu prin specificul păsărilor care poposesc „din zborul lor” în aceste locuri feerice, iar metafora „un nour trecător”, sugerează stolul de raţe care întunecă temporar albia râului. Ca element de compoziţie, se remarcă, în această strofă, simetria sintactică realizată prin conjuncţia „când”, aşezată la începutul fiecărui vers pentru eufonie şi accent ideatic.

Strofa a IV-a

Ultima strofă accentuează ideea că acest pastel nu descrie numai un peisaj natural, exterior, ci şi un peisaj interior, al sufletului, evidenţiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea auctorială este meditativă, prezenţa eului liric în mijlocul naturii feerice evidenţiindu-se prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de pronumele la persoana I singular: „mea” şi „mine”.

Gândurile sinelui poetic sunt atrase hipnotic de valurile mişcătoare; prin metafora curgerii Siretului, care sugerează trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului: „Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale / Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale”. Eul liric se detaşează, parcă, de natura înconjurătoare, contemplând fascinat şi încremenit de admiraţie lunca ce „clocoteşte” şi privind captivat „o-şopârlă de smarald” care,personificată, se uită curioasă la el: „Cată ţintă, lung la mine, părăsind năsipul cald”.

Limbajul şi expresivitatea textului poetic

Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile de stil (tropi) care compun un tablou unic prin frumuseţe, un adevărat ansamblu estetic realizat prin îmbinarea imaginilor vizuale cu cele motorii, provocând o emoţie puternică de admiraţie şi încântare asupra cititorului.

Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la timpul prezent, care profilează permanentizarea aspectului dinamic al ansamblului peisagistic, numind acţiuni care nu se finalizează, ci tind să se eternizeze: „se ridică”, „se despică”, „se-ncovoaie”, „mişcă”, „adoarme”, „se coboară”, „saltă”, „se duce”, „curge”, „clocoteşte”.

În poezia Malul Siretului se manifestă, în mod cu totul surprinzător, ambele tipuri de lirism. Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi pronumele la persoana I, care susţin prezenţa eului liric în discursul poetic: „mă duc”, „mă aşez”, „privesc”, „mea”, „-mi”, „la mine”. Detaşarea contemplativă a poetului se distinge prin descrierea priveliştii captivante, ilustrând lirismul obiectiv prin verbe şi pronume la persoana a III-a: „se ridică”, „se-ncovoaie”, „mişcă”, „se abat”, „cată”, „ea”, „lor”.

Prozodia

Versurile lungi, de 15-16 silabe ca în toate pastelurile lui Vasile Alecsandri, ritmul trohaic şi rima împerecheată creează un tablou pictural, un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eului liric trăiri profunde de fascinaţie şi desfătare spirituală, duse până la extaz.

Cu Pastelurile, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a talentului său. Clasicismul acestor creaţii lirice se manifestă nu numai în viziunea poetului asupra naturii, ci şi pe tărâmul expresiei. În studiul Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872), Titu Maiorescu afirma că Pastelurile constituie „cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii române îndeobşte”.

Check Also

Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri, este un poem a cărui primă ediţie a …

Moara cu noroc, de Ioan Slavici (comentariu literar)

Preliminarii Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Ioan …

Fântâna dintre plopi, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar)

Povestirea este o specie a genului epic, în proză, o naraţiune subiectivizată, cu dimensiuni asemănătoare …

Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

Preliminarii Comentariul nuvelei trebuie să pornească de la ideea că ne aflăm în prezenţa uneia …

Amintiri din copilărie, de Ion Creangă (comentariu literar)

Preliminarii Scrise după apariţia poveştilor şi publicate începând din 1881, Amintiri din copilărie reprezintă opera …