Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

Studiul manuscriselor eminesciene a stabilit că poetul a compus mai întâi partea a doua a acestei Scrisori. Ulterior numai, pentru contrast, a fost adăugată partea întâi, evocarea istorică a bătăliei de la Rovine. Structural, poemul se sprijină, aşadar, pe o antiteză între trecutul glorios şi prezentul decăzut. În sprijinul acestei afirmaţii vin şi împrejurările istorice în care a fost elaborată opera. Scrisoarea III, ca de altfel şi celelalte (afară de a cincia, care a rămas postumă), apărea în 1881, însă încă din 1877, din vremea războiului, pe când lucra în redacţia „Curierului de Iaşi”, Eminescu era absorbit de elaborarea Scrisorilor.

Construit pe baza antitezei, poemul este structurat în două părţi, prima - evocarea istoriei, având ca pretext confruntarea a două genii, în ipostaze politice - Mircea şi Baiazid, iar a doua parte - acuzarea prezentului decăzut. Prima parte se desfăşoară în patru tablouri: visul sultanului, confruntarea lui Mircea cu Baiazid, într-un dialog memorabil, confruntarea armatelor şi a celor doi conducători, înfrângerea otomanilor şi tabloul liniştii, după bătălie, prin evocarea unuia din fiii „falnicului domn” care trimite domniţei lui „de la Argeş mai departe” o „carte”, prin care-i anunţă izbânda.

Scrisoarea III, de Mihai Eminescu (comentariu literar, rezumat literar) - crispedia.ro

Predicatul este domnul - predicat nominal, exprimat prin verbul copulativ este, activă, indicativ, prezent, persoana a III-a, singular + numele predicativ exprimat prin substantivul comun domnul, masculin, singular, nominativ, articulat cu articolul hotărât. Atributul adjectival de rând este exprimat printr-o locuţiune adjectivală. Verb la condiţional-optativ: aş dori; verbe la indicativ, perfect simplu: veniră, se făcură.

Completive directe: „să ajungi”, „să mă laud”. Cuvintele date sunt: spumegând - verb la gerunziu; toţi - pronume nehotărât. Despărţirea în silabe: moşneag = moş-neag; cunoşti = cu-noşti; împăraţi = îm-pă-raţi; lăuda = lă-u-da.

În primele două versuri sunt cuvinte ce pot avea mai multe valori morfologice: a - în text, este articol posesiv (genitival). Substantivul colectiv: păgânătatea. „Ce prăpădeşte” este o subordonată atributivă. Subordonată predicativă: Întrebarea este / care e mai harnic. Subordonată completivă directă: El vântură / ce întâlneşte-n cale. Cuvintele date sunt: risipite - verb la participiu cu valoare adjectivală; ce - pronume relativ. Enunţ cu verbul a împrăştia la supin, funcţia de nume predicativ: Cenuşa era de împrăştiat în cele patru vânturi.

Sinonimele cuvintelor date: biruinţă = victorie; îngrozitoare = înspăimântătoare: Victoria turcilor a fost fulgerătoare; O furtună înspăimântătoare s-a iscat din senin. Despărţirea în silabe: biruinţă - bi-ru-in-ţă; înnegrind = în-ne-grind; orizontul = o-ri-zon-tul. Familia de cuvinte a cuvântului a birui: biruitor(-oare), biruinţă, nebiruit, nebiruitor(-oare).

Versul care conţine maxima concentrate poetică este: „Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari”. Trăsătura eroului care se poate evidenţia din aceste versuri este aceea de mare strateg. Posedând o armată mică, Mircea cel Bătrân o protejează în pădure, ca să-l poată lua prin surprindere pe adversar. Contragerea propoziţiei date: Vin valuri, valuri.

Cuvântul „de” din structura scările de lemn” este prepoziţie simplă. Este prepoziţie simplă cu regim de acuzativ deoarece leagă atributul substantival lemn de termenul regent (substantivul scările). Este element relaţional în propoziţie întrucât stabileşte un raport de subordonare între atributul însoţit (lemn) şi termenul regent (scările). Cuvântul „negrului” are, în text, funcţia sintactică de atribut adjectival. Cuvântul negrului este atribut deoarece răspunde la întrebarea ce fel de? şi determină substantivul pământ. Este atribut adjectival întrucât este exprimat prin adjectiv propriu-zis.

Enumeraţia: „Eu? îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”; „Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul...”. Cuvântul moşie din text capătă o expresivitate aparte. Folosit în expresia „iubirea de moşie”, el exprimă dragostea, ataşamentul românilor pentru pământul străbun. El are şi o valoare aforistică, mai ales că apare definit „ca un zid” - scutul imposibil de dărâmat.

Aşezarea fastuoasă a armatei turceşti, în sunete de fanfară, contrastează cu viziunea calităţii armatei: „Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii”, care vin, întunecând pământul, la Rovine în câmpii, răspândindu-se în roiuri, întinzând corturile mari. Viziunea hiperbolică, epitetele relevante scot în evidenţă ironia poetică, pentru că numai în depărtata zare sună codri de stejari - ameninţând însă. Confruntarea lui Mircea cu Baiazid pune în evidenţă multiplele resurse poetice, în ceea ce priveşte alternarea genurilor literare - epic; dramatic şi liric, modalităţile de caracterizare a „personajelor” - excelând autocaracterizarea (vorbe, gestică, reacţie în luptă).

Check Also

Moara cu noroc, de Ioan Slavici (comentariu literar)

Preliminarii Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Ioan …

Fântâna dintre plopi, de Mihail Sadoveanu (comentariu literar)

Povestirea este o specie a genului epic, în proză, o naraţiune subiectivizată, cu dimensiuni asemănătoare …

Malul Siretului, de Vasile Alecsandri (comentariu literar)

Vasile Alecsandri (1818-1890) se situează în fruntea poeţilor paşoptişti, pastelurile sale constituind primul moment de …

Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu (comentariu literar)

Preliminarii Comentariul nuvelei trebuie să pornească de la ideea că ne aflăm în prezenţa uneia …

Amintiri din copilărie, de Ion Creangă (comentariu literar)

Preliminarii Scrise după apariţia poveştilor şi publicate începând din 1881, Amintiri din copilărie reprezintă opera …